Cât de mare este salariul minim, de fapt: România față de Europa, când te uiți la coșul zilnic de alimente

de: Alexandru Puiu
04 03. 2023

În condiții ideale, salariul minim pe economie ar trebui să îți asigure un trai decent, fără aroganțe sau mofturi, dar nici cu eforturi fabuloase pe partea de supraviețuire. Din păcate, în prea puține țări de pe mapamond se întâmplă asta.

Un studiu realizat de Picodi pe marginea evoluției salariului minim în întreaga lume pe parcursul anului 2022 ilustrează o situație foarte tristă atunci când ne uităm la România. Pe hârtie, venitul minim din țara noastră este pe locul 34 din 67 de țări investigate, o situație aparent nu foarte neplăcută. În practică, nu prea ai vrea să trăiești în țările de după România, cum nici foarte mulți români nu rămân pe meleaguri mioritice.

Cât de bine se câștigă în România, față de restul lumii

După cum se poate vedea în infograficul de mai jos, salariul minim în România în 2023 este echivalentul a 393 de dolari, un pic sub Ecuador – 407 dolari, dar peste Ungaria – 393 dolari, Chile – 369 de dolari sau Serbia – 347 de dolari. Lista țărilor la care nu te-ai aștepta, probabil, să fie peste România include Turcia – 457 de dolari, Uruguay – 424 de dolari, Muntenegru – 459 de dolari.

O altă informație interesantă desprinsă din studiul de mai jos este procentul de creștere comparativ cu începutul lui 2022, practic, cu cât s-a majorat salariul minim în ultimele 12 luni. În Argentina și Turcia, de exemplu, saltul a fost de 104,5%, respectiv 100%. Practic, s-a dublat. Aceasta nu a fost însă o manifestare de generozitate din partea autorităților, cât o măsură disperată pentru ca oameniii să nu ajungă să moară de foame din cauza inflației necontrolate. Următoarele creșteri importante s-au înregistrat în Republica Moldova – 32,5%, Letonia – 27,1%, Malaezia – 25,8% și Pakistan – 24,6%.

La momentul de față, România este pe locul 7 în clasament, cu un salariu minim pe economie egal cu 1898 de lei, un salt de 24,5% din ianuarie 2022, când vorbeam de 1524 de lei în același set de circumstanțe.

În ceea ce privește coșul minim de cumpărături, acesta costă 427,52 de lei în 2023 și include, conform Adevărul.ro, următoarele:

Lapte (10 l) – 62,10 lei

Pâine (10 bucăți, 500 g fiecare) – 43,20 lei

Orez (1,5 kg) – 10,13 lei

Ouă (20 bucăți) – 20,05 lei

Brânză (1 kg) – 30,75 lei

Carne (6 kg) – 194,07 lei

Fructe (6 kg) – 32,78 lei

Legume (8 kg) – 34,44 lei

Într-un singur an, prețul coșului minim a sărit cu 24,8%, de la 342,5 lei, în timp ce în ianuarie 2021 vorbeam de 337,22 de lei, iar în ianuarie 2020, pre-pandemie, valoare exactă era de 314,88 lei. Față de ianuarie 2019, diferența nu a fost prea mare, având în vedere că acum 4 ani coșul de produse ilustrat mai sus avea un preț de achiziție de 299,7 lei.

Apropo, dacă vrei să știe unde să te muți, salariul minim în Luxemburg este 2140 de dolari, în Australia este 2022 de dolari, iar în Țările de Jos este 1895 de dolari.